01 octombrie 2012

Unirea pătratelor păturii patchwork


Unirea pătratelor croşetate pentru realizarea păturii patchwork

Pentru realizarea unirii pătratelor se pot folosi două metode: prin croşetat sau prin cusut.

1. Varianta unirii prin croşetat presupune lucratul de ochi de lanţ şi picioruşe mici sau simple.
Picioruşul mic sau simplu se execută astfel: pe croşetă ai deja o buclă. Poate fi de la un ochi de lanţ, fie de la un alt ochi. Introdu croşeta în lucru din faţă în spate. Înfăşori firul pe croşetă şi trage-l prin ambele bucle de pe croşetă.  
Acum pentru unirea pătratelor, prinde două dintre ele faţă în faţă (unirea se va realiza pe dosul lucrului) şi introdu croşeta prin colţurile ambelor pătrate – spaţiul creat de cele două ochiuri de lanţ din colţul fiecărui pătrăt şi scoate o buclă din firul cu care uneşti pătrătele. Execută un ochi de lanţ cu ambele fire: cel cu care vei lucra în continuar şi capătul rămas. În acest fel te asiguri că lucrul nu se va desface şi ascunzi capătul pe măsură ce lucrezi. Din acest moment vei lucra cu ochiurile aflate pe marginea celor două pătrate, mai exact cu una dintre buclele acestora, adică cu bucla din spate a fiecărui ochi în parte.  Lucrează 1 ps prin buclele din spate a primelor două ochiuri de pe marginea pătrătelelor. Lucrează câte 1 ps prin următoarele bucle din spate a ochiurilor de pe marginea pătratelor până ajungi la final, în colţul celor două pătrăte. Introdu apoi croşeta prin colţurile ambelor pătrate şi lucrează 1 ps. Apoi taie firul cu care ai lucrat. Execută un ochi de lanţ prin bucla de pe croşetă. Închide rândul.
Pentru a uni mai multe pătrate, indicat ar fi să realizezi rânduri lungi de pătrate unite după metoda descrisă, după care să uneşti rândurile între ele. În acest fel vei avea ocazia să ascunzi toate capetele firului de unit şi vei asigura pătratele să nu se desfacă.

2. Varianta unirii prin cusut
Ca şi în cazul unirii prin croşetat, se prind două pătrate şi se aşează unul cu faţa la celelalt, lipite. În locul croşetei veţi folosi acul de cusut cu aţă care va trece la fel prin buclele exterioare ale ochiurilor celor două pătrate.

Menţiune: aţa folosită pentru unirea pătratelor poate fi de aceeaşi culoare cu unul dintre pătrate sau poate fi diferită, într-o culoare asortată sau contrastantă.


Alegeţi varianta cea mai simplă!

Aştept imagini cu păturicile voastre pe adresa mea de email: miv.crochet@yahoo.ro









0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonează-te la noutăţi

După introducerea adresei tale de e-mail vei primi un mesaj pentru a activa abonarea ta. Te rog fă click pe linkul primit şi vei primi un mesaj pe mail de fiecare dată când voi publica ceva pe blogul meu.

 
căciuliță croșetată, croșeta, revista ușor de croșetat, rochiță croșetată, lucruri croșetate de vânzare, croșetate, șosete croșetate, haine croșetate, hăinuțe croșetate, modele de croșetat, mărțișoare croșetate, granny square, pătratul bunicii, fular croșetat, eșarfă croșetată, beretă croșetată, bolero croșetat, șosete Crăciun